Economic

Amenzi GRELE la magazinele „second-hand”! Protecția Consumatorului se BAGĂ-n ei. Au interzis la vânzare produse de 100.000 de euro!

 -  - 


În perioada 01.11-15.11.2022, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Regiunea Nord Vest Cluj a efectuat acțiuni de control la operatori economici care au ca obiect de activitate importul și/sau comercializarea de produse second-hand.

Au fost verificate 42 de unități (magazine și depozite), iar în urma neregulilor constatate cu ocazia acestor controale au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale, din care 48 amenzi în valoare totală de 311.500 lei și 15 avertismente, iar produsele neconforme în valoare de circa 500.000 lei au fost oprite definitiv de la comercializare.

Dintre cele mai importante nereguli menționăm:

-Existența unor articole de îmbrăcăminte și încălțăminte cu grad ridicat de uzură, murdare, depozitate în condiții improprii, în spații neigienizate;

-Lipsa documentelor însoțitoare care să ateste efectuarea operațiunilor de curățare, dezinfecție și dezinsecție pentru fiecare lot de produse;

-Neefectuarea/neevidențierea operațiunilor obligatorii de sortare lunară a articolelor de îmbrăcăminte în funcție de gradul de uzură;

-Lipsa traducerii în limba română a documentelor însoțitoare;

-Neafișarea prețurilor în mod vizibil, lizibil.

406 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.