16 viitori jandarmi, în practică la Bistrița. Ei sunt elevi ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi de la Fălticeni

16 elevi ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni se află în această perioadă în Bistrița, unde vor rămâne până pe 8 mai. Aceștia se află în anul I de studiu și efectuează stagii de practică în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud.

Pentru aplicarea adecvată şi valorificarea cunoştinţelor şi competenţelor dobândite, elevii vor fi repartizaţi să desfăşoare activităţi specifice în structurile de ordine şi siguranţă publică – etapa I şi de pază şi protecţie instituţională – etapa a II a (perioada 11 aprilie-08 mai a.c.)

Durata stagiului de practică este de 80 de zile lucrătoare (8 ore pe zi din care 5 pentru activităţi organizatorice)

Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, stagiile de practică cuprind două etape:

Etapa I –  08 ianuarie-30 martie  a.c., practica va fi efectuată la structuri de ordine şi siguranţă publică – 59 de zile lucrătoare, 472 de ore, (8 ore pe zi din care 3 ore sunt alocate pentru activităţi organizatorice.

Etapa a II-a –  11 aprilie – 08 mai a.c., practica va fi efectuată la structuri de pază şi protecţie instituţională – 21 de zile lucrătoare, 168 de ore, (8 ore pe zi din care 2 ore sunt alocate pentru activităţi organizatorice.

Pe toată durata stagiului de practică fiecare elev se află sub tutela unui cadru ce răspunde direct de pregătirea practică în domeniul  ordinii publice, respectiv a pazei şi protecţiei instituţionale.

Obiectivele stagiului de practică în cadrul structurilor de ordine şi siguranţă publică:

  • documentarea cu privire la structura organizatorică a subunităţilor de ordine şi siguranţă publică, a modului de organizare şi desfăşurare a misiunilor, precum şi a competenţelor în materie contravenţională a jandarmilor care încadrează subunităţile de ordine şi siguranţă publică;
  • aplicarea adecvată a cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite pe parcursul modulelor în diferite situaţii profesionale;
  • aplicarea normelor privind conduita regulamentară în diferite situaţii;
  • perfecţionarea deprinderilor practice privind executarea procedeelor de autoapărare;
  • formarea deprinderilor de comunicare în relaţia cu cetăţenii pe timpul misiunilor;
  • dezvoltarea deprinderilor practice necesare pentru întocmirea înscrisurilor cu ocazia constatării faptelor de natură contravenţională;
  • formarea şi dezvoltarea deprinderilor de a acţiona în cadrul elementelor de dispozitiv pe timpul misiunilor de ordine şi siguranţă publică;
  • utilizarea noilor tehnologii informaţionale şi de comunicare, etc.

Obiectivele stagiului de practică în cadrul structurilor de pază şi protecţie instituţională:

  • aprofundarea cunoştinţelor teoretice cu privire la structura organizatorică a subunităţilor de pază şi protecţie a obiectivelor, bunurilor şi valorilor, a modului de organizare şi desfăşurare a misiunilor, competenţele în materie contravenţională a jandarmilor care încadrează aceste structuri;
  • dezvoltarea deprinderilor practice privind activităţile ce se execută cu ocazia constatării contravenţiilor de către jandarmii aflaţi în misiunile pază şi protecţie a obiectivelor, bunurilor şi valorilor, etc.