Investiții de 35 de milioane de euro, în derulare la Beclean

 

În orașul Beclean se află în derulare investiții cu o valoare totală de 35 de milioane de euro.

”Avem proiecte în valoare totală de 35 de milioane de euro, iar după ce vom obține și finanțarea de aproximativ 15 milioane de euro pentru centura ocolitoare, totalul pentru Beclean va fi de 50 de milioane de euro, finanțări externe (europene sau guvernamentale)”, a declarat primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.

Potrivit acestuia, este o performanță pentru oraș și ”toate aceste rezultate vin după o muncă extrem de elaborată a întregului aparat administrativ din cadrul Primăriei Beclean. Este un efort comun și le mulțumesc colegilor mei”, a mai completat primarul.

În curând, pe aproape toate proiectele va începe munca propriu-zisă și, în plus, o nouă investiție realizată cu fonduri europene este pe punctul de a se concretiza.

”Suntem cu reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat din cadrul Spitalului Orășenesc Beclean în faza de contractare cu bani europeni prin ADR Nord-Vest. Din cele zece proiecte cu fonduri europene anunțate, acesta este cel în valoare de 1,8 milioane de euro”, a mai precizat Nicolae Moldovan.