18 milioane de lei – costul pentru modernizarea și reabilitarea Școlii Gimnaziale Numărul 1 din Bistrița. Este prevăzută și construirea unei noi săli de sport

Municipiul Bistrița are propuse prin listele de investiţii o serie de proiecte de reabilitare și modernizare a unităților de învățământ, printre acestea aflându-se și Școala Gimnazială  Numărul 1 din Bistrița de pe Bulevardul Independenței.

Recent, Primăria Bistrița a comandat un studiu de fezabilitate pentru acest obiectiv de investiții, care arată că lucrările totale s-ar ridica la aproximativ 18 milioane de lei, fiind prevăzute lucrări care vizează atât reabilitarea corpului B (P+2E) și a centralei termice alipite acestuia, cât și clădirea sălii de sport corp C (P+1E). De asemenea, este prevăzută și construirea unei noi săli de sport care să permită desfășurarea activităților sportive în condiții optime pentru un număr cât mai mare de elevi.

Necesitatea şi oportunitatea investiţiei sunt condiţionate de faptul că aceste clădiri înregistrează cele mai importante pierderi de energie prin pereţii exteriori, ferestrele din lemn şi ultimul planșeu, care determină costuri foarte ridicate cu încălzirea spaţiilor pe perioada de iarnă. Totodată, clădirile proiectate prezintă elemente de construcţii deteriorate, dar şi componente neperformante. Spaţiile  sunt improprii pentru desfăşurarea activităţilor specifice, iar uzura clădirilor este avansată” arată municipalitatea.

Lucrãrile de reabilitare și modernizare ale clãdirilor existente constau în: refacerea finisajelor interioare (tencuieli interioare la pereți si tavane, gleturi, zugrãveli lavabile, placaje de faianțã si gresie în bãi, pardoseli din covor PVC în spațiile de circulație, pardoseli de parchet în sãlile de clasã si laboratoare, tâmplãria interioarã din lemn, uși etanșe RF pentru coridoare – casa scãrii), geamuri și uși antiefracție pentru încăperile de la parter, a instalațiilor interioare (termice, sanitare, electrice, alarmare incendiu) a finisajelor exterioare (tâmplarie PVC, izolații fațade inclusiv finisaje exterioare, jgheaburi și burlane din tablã prevopsitã, sarpantã, învelitoare din țiglã metalicã vopsită multistrat în câmp electrostatic, trotuare de gardã în jurul clãdirii), amenajarea exterioarã (sistematizarea verticalã a curții, amenajare spații verzi și de odihnã), refacerea împrejmuirilor. Proiectul a fost elaborat în vederea asigurãrii tuturor instalațiilor necesare: electrice, termice, sanitare, gaze naturale, curenți slabi, supraveghere video și sistem alarmare, avertizare și stingere incendiu, paratrãsnet, pentru cele trei clădiri (Corp B inclusiv corpul CT și Corpul C)” se mai arată în expunerea de motive a unui proiect de hotărâre care va ajunge în dezbaterea consilierilor locali.

Consiliul Local al municipiului Bistrița se va reuni pe data de 20 decembrie într-o ședință ordinară, atunci urmând să fie dezbătut și proiectul care prevede aprobare studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare și modernizare Școala Gimnazială  numărul 1”. 

FOTO: www.scoala1bistrita.ro