23 de elevi, în practică la Jandarmeria Bistrița

23 elevi ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, care se află în anul I de studiu, vor efectua, începând de astăzi, 7 ianuarie, până în data de 10 mai, stagiul de practică în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Pentru aplicarea adecvată şi valorificarea cunoştinţelor şi competenţelor dobândite, elevii vor fi repartizaţi să desfăşoare activităţi specifice în structurile de ordine şi siguranţă publică – etapa I şi de pază şi protecţie instituţională – etapa a II a.

Durata stagiului de practică este de 80 de zile lucrătoare (8 ore pe zi din care 5 pentru activităţi organizatorice).

Pe toată durata stagiului de practică fiecare elev se află sub tutela unui cadru ce răspunde direct de pregătirea practică în domeniul ordinii publice, respectiv a pazei şi protecţiei instituţionale.

Obiectivele stagiului de practică în cadrul structurilor de ordine şi siguranţă publică:

  • documentarea cu privire la structura organizatorică a subunităţilor de ordine şi siguranţă publică, a modului de organizare şi desfăşurare a misiunilor, precum şi a competenţelor în materie contravenţională a jandarmilor care încadrează subunităţile de ordine şi siguranţă publică;
  • aplicarea adecvată a cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite pe parcursul modulelor în diferite situaţii profesionale;
  • aplicarea normelor privind conduita regulamentară în diferite situaţii;
  • perfecţionarea deprinderilor practice privind executarea procedeelor de autoapărare;
  • formarea deprinderilor de comunicare în relaţia cu cetăţenii pe timpul misiunilor;
  • dezvoltarea deprinderilor practice necesare pentru întocmirea înscrisurilor cu ocazia constatării faptelor de natură contravenţională;
  • formarea şi dezvoltarea deprinderilor de a acţiona în cadrul elementelor de dispozitiv pe timpul misiunilor de ordine şi siguranţă publică;
  • utilizarea noilor tehnologii informaţionale şi de comunicare, etc.

Obiectivele stagiului de practică în cadrul structurilor de pază şi protecţie instituţională:

  • aprofundarea cunoştinţelor teoretice cu privire la structura organizatorică a subunităţilor de pază şi protecţie a obiectivelor, bunurilor şi valorilor, a modului de organizare şi desfăşurare a misiunilor, competenţele în materie contravenţională a jandarmilor care încadrează aceste structuri;
  • dezvoltarea deprinderilor practice privind activităţile ce se execută cu ocazia constatării contravenţiilor de către jandarmii aflaţi în misiunile pază şi protecţie a obiectivelor, bunurilor şi valorilor, etc.