26 de primării din Bistrița-Năsăud primesc bani pentru achiziția de fructe, produse lactate și de panificație pentru preșcolari și elevi

În vederea implementării ”Programului pentru școli al României”, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va repartiza suma de 732.000 de lei către un număr de 26 de primării din județ.

Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie analizat într-o ședință extraordinară a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, care este programată să aibă loc luni, 16 ianuarie, de la ora 14:00.

”Suma de 732.000 de lei este destinată finanțării programului în perioada ianuarie – iunie a anului școlar 2022-2023, urmând să repartizată către bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale din județul Bistrița-Năsăud care și-au asumat responsabilitatea organizării și derulării procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru pentru achiziția de produse aferente programului”, se arată în documentația proiectului.

Vor primi bani următoarele unități administrativ-teritoriale:

Programul pentru şcoli al României prevede acordarea gratuită pentru preşcolarii din grădiniţele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate şi pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi particular de fructe şi legume proaspete, lapte şi produse lactate şi de produse de panificaţie în limita unei valori zilnice/preşcolar/elev.

Pe parcursul unei săptămâni, unui preşcolar/elev i se acordă gratuit 2 porţii de fructe şi/sau legume, 2 porţii de lapte, o porţie de produse lactate şi 5 porţii de produse de panificaţie.