Peste 100 de bistrițeni au primit câte 6.000 de lei de la Stat pentru a-și monta panouri solare

Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud a făcut publică o nouă listă privind beneficiarii Programului ”Casa Verde Clasic”. Încă 15 persoane din județ, care au depus anul trecut proiecte în vederea obținerii de finanțare prin acest program vor primi bani pentru montarea unor panouri solare. În schimb, alți 24 de bistrițeni au fost respinși.

În total, în 2016, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost depuse 189 de dosare. ”În sesiunea 2016 au fost depuse 189 de dosare, acestea fiind evaluate în calupuri de cei de la Fondul pentru Mediu și din acest motiv au fost publicate mai multe liste cu beneficiarii programului. Aceasta a fost ultima etapă, programul a ajuns la final” a declarat Sever Ioan Roman – directorul executiv al Agenției Județene pentru Mediu Bistrița-Năsăud.

Aproximativ 125 de proiecte au fost acceptate în vederea finanțării costurilor cu sistemele de încălzire din surse regenerabile. Cei mai mulți beneficiari sunt din Bistrița, însă există și din alte zone precum Beclean, Leșu, Susenii Bârgăului, Budacu de Sus, Budacu de Jos, Teaca sau alte localități.

Scopul programului îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului şi a combustibililor fosili utilizaţi pentru producerea energiei termice.  De asemenea, prin acest program se încearcă stimularea utilizării sistemelor care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante.

Finanţarea programului care se derulează multianul se realizează din veniturile Fondului pentru mediu și se acordă astfel:

– până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate;
– până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate;
– până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer – aer.

Cei mai mulți dintre beneficiari au obținut finanțări de 6.000 de lei, însă au existat și cazuri în care sumele au fost diminuate deoarece solicitanții au trecut și cheltuieli de montare a panourilor sau altor sisteme considerate neeligibile.

Neatenția costă!

În schimb, au existat și proiecte care au fost respinse și asta din cauza unor erori în întocmirea dosarului. Unii solicitanți au uitat să semneze declarațiile pe proprie răspundere sau aceste declarații nu respectă formularul din Ghidul de finanțare. De asemenea, un alt motiv de respindere l-a constituit și faptul că unele certificate de atestare fiscală privind obligațiile de plată la bugetul de stat nu au fost depuse în cererea de finanțare sau că în cererea de finantare nu a fost specificat tipul proiectului, respectiv panou presurizat/nepresurizat.

Sever Ioan Roman a mai precizat că ”în termen de 10 zile de la afișarea listei cu beneficiarii, cei care au fost respinși au posibilitatea să depună contestații. S-au depus foarte multe contestații și unii dintre cei respinși au fost acceptați în final”.

Bugetul alocat județului Bistrița-Năsăud pentru Programul ”Casa Verde Clasic” a fost inițial de 860 de mii de lei, însă suma a fost suplimentată ulterior la 1,1 milioane  de lei.