Din Bistrita

3,7 milioane de lei alocați prin PNRR pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor Şcolii Gimnaziale ”Avram Iancu”

 -  - 


Primăria municipiului Bistrița a obținut finanțare de 3,7 milioane de lei, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor Şcolii Gimnaziale ”Avram Iancu”.

Printre lucrările de reabilitare termică a elementelor clădirii se numără instalarea tâmplăriei termoizolante cu performanță ridicată, izolarea faţadei cu o termoizolație de 20 cm, izolarea termică a soclului cu un sistem termoizolant rezistent la umezeală, repararea elementelor de construcție ale fațadei care prezintă potențial pericol de desprindere sau afectează funcționalitatea clădirii.

”Vom reabilita și moderniza instalația de distribuție a agentului termic pentru încălzire și apă caldă, precum și corpurile de încălzire și centrala termică proprie, în scopul creșterii randamentului și al reducerii emisiilor echivalent CO2. Vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei (energie solară) și vor fi modernizate instalațiile de iluminat, corpurile de iluminat existente fiind înlocuite de unele cu eficiență energetică ridicată, tehnologie LED, dotate cu senzori de mișcare. Vor fi introduse grile pentru aerisirea controlată și pentru evitarea apariției condensului, iar calitatea aerului interior va fi asigurată de echipamente de ventilare mecanică”, a precizat primarul Ioan Turc.

Alte lucrări de intervenție includ:

  • refacerea finisajelor interioare;
  • refacerea perimetrală a trotuarelor de protecție;
  • repararea acoperișului tip șarpantă;
  • sistem de colectare și evacuare a apelor meteorice;
  • amenajarea unei zone de colectare selectivă a deșeurilor;
  • refacerea în totalitate a instalațiilor sanitare, termice, electrice, de utilizare a gazelor naturale;
  • refacerea branșamentelor și a racordurilor, îngropat, în vederea contorizării și monitorizării: apă – canal, gaz, energie electrică, telecomunicații;
  • realizarea instalațiilor de curenți slabi (instalații detecție semnalizare și alarmare incendiu, instalații voce-date, supraveghere video, antiefracție, control acces acces);
  • amenajarea incintei cu mobilier urban „smart” din materiale naturale;
  • înlocuirea împrejmuirii incintei în vederea creșterii securității copiilor;
  • accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități (persoane cu handicap locomotor, vizual),
  • sistematizarea terenului din incintă, amenajarea spațiului verde și realizarea de alei pietonale din materiale naturale prietenoase cu mediul.

Proiectul include și puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice.

29 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.