A doua zi de grevă în sistemul de Educație. Autoritățile au avut o întâlnire cu reprezentanții asociațiilor de părinți și elevi

Prim-ministrul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca, au avut, marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor de părinţi şi elevi pe fondul grevei generale din sistemul de învăţământ.

Reprezentanții Guvernului au propus stimulente financiare pentru debutanți și cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate. 

Totodată, Guvernul și-a menținut angajamentul de a majora salariile până la maximul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, în completarea aplicării Legii salarizării nr. 153. Această măsură, care vizează creșterea veniturilor, va fi extinsă și pentru celelalte categorii de salariați din Anexa 8.

Am repetat că solicitările cadrelor didactice sunt legitime, dar că soluția nu este o grevă generală pe final de an școlar, atunci când trebuie încheiate mediile și pregătite examenele naționale. Revendicările salariale ale profesorilor vor fi rezolvate în legea salarizării unitare, pe care Ministerul Muncii o va finaliza până la 15 iulie. În plus, ordonanţa cu măsurile pentru profesori, care cuprinde Anexa 8, ajutorul pentru debutanţi şi cei care predau în zone defavorizate vor intra în şedinţa de guvern de vineri. Am făcut apel la cei prezenți astăzi la întâlnirea de la guvern să susțină demersurile noastre pentru a debloca această situație. Reiterez disponibilitatea mea și a întregului aparat guvernamental la dialog, oricât va fi nevoie. Cred în continuare că doar comunicarea susținută și colaborarea sunt căile prin care putem să depășim situația creată”, a precizat premierul Nicolae Ciucă.

Guvernul își asumă ca Educația să continue a fi prioritatea numărul unu în îndeplinirea obiectivelor prin programul de guvernare și în eliminarea inechităților din legea salarizării.

În acest sens, va fi asumat un calendar astfel încât până la data de 15 iulie la nivelul Ministerului Muncii sa fie finalizat proiectul noii legi a salarizării, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât, la 1 septembrie a.c. să poată fi înaintat Parlamentului României pentru aprobare.

Guvernul va continua dialogul cu reprezentanții sindicatelor din educație pentru definitivarea pachetului legislativ, care va oferi garanțiile că Educația rămâne prioritate pentru actuala coaliție de guvernare.

Sindicatele din Educaţie au declanşat luni greva generală, nemulţumiţi de salarizarea personalului din sistem. Protestul va continuă până când guvernanții vor veni cu soluții clare la revendicările sindicaliștilor.

La nivelul județului Bistrița-Năsăud, aproximativ 60% din personalul din sistemul de învățământ participă la grevă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *