A intrat în vigoare legea care interzice instituţiilor publice să solicite persoanelor fizice şi firmelor copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de alte instituţii ale statului

Legea potrivit căreia instituţiile publice nu mai au voie să solicite persoanelor fizice şi firmelor copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituţii ale statului a intrat în vigoare la începutul acestui an, a anunțat deputatul Diana Morar, coinițiator al legii.

”Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele, în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public”, se arată în legea care a fost promulgată de președintele României în 9 noiembrie 2021.

În opinia deputatului Diana Morar, aceasta este o nouă măsură de simplificare la nivelul administraţiei, în beneficiul cetățenilor.

One comment

  1. Memorialul durerii

    Cucoana Morar nu e aia cu 16 case, 16 terenuri și rețea școlară de postliceale? Fiică de securist mai precis fiica căpitanului de securitate Valeriu Bonca torționarul lui Nicolae Steinhardt și Radu Săplăcan.