A mai rămas o săptămână pentru depunerea proiectelor în vederea obținerii de finanțare de la bugetul local

La data de 14 mai se încheie cea de-a doua sesiune de depunere a proiectelor prin care bistrițenii poate solicita finanţare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Bistriţa pe anul 2018, pentru activităţi nonprofit de interes general, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 350 din 2 decembrie 2005.

Pe plan local, acordarea de finanţări nerambursabile din fondurile bugetului local al municipiului Bistriţa este reglementată de ghidurile solicitanţilor privind regimul finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activităţi nonprofit de interes local în anul 2018, care pot fi consultate pe site-ul Primăriei municipiului Bistriţa, la adresa www.primariabistrita.ro, secţiunea „Consiliul local”, rubrica „Finanţări nerambursabile” sau la Registratura Primăriei municipiului Bistriţa, situată în localitatea Bistriţa, strada Gheorghe Şincai, nr. 2.

Solicitanţii pot fi persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial – asociaţii sau fundaţii constituite conform legii sau culte religioase recunoscute conform legii, care depun propuneri de proiecte în conformitate cu domeniile prevăzute în Programul anual al finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al municipiului Bistriţa pe anul 2018 pentru activităţi nonprofit de interes general: tineret, protecţia mediului, sport, cultură, educaţie, social, relaţii internaţionale şi interdisciplinar.

Obiectivul prioritar al programului de finanţare pentru anul 2018 este Aniversarea Centenarului României.

Durata proiectelor se va încadra în intervalul de timp cuprins între 1 iulie şi 15 noiembrie 2018, cu excepţia proiectelor care presupun activităţi prevăzute pentru luna decembrie 2018.
Cererile de finanţare, întocmite conform modelelor prevăzute în ghidurile solicitanţilor, se vor depune la Registratura Primăriei municipiului Bistriţa, situată în localitatea Bistriţa, strada Gheorghe Şincai, nr. 2.

Sumele, defalcate pe domenii de activitate, propuse pentru finanţare în cadrul celei de-a doua sesiuni de selecţie a proiectelor, sunt următoarele:

  1. Tineret: 31.239,85 lei;
  2. Sport – sporturi individuale şi sportul pentru toţi: 49.091,50 lei;
  3. Educaţie: 32.955,24 lei;
  4. Protecţia mediului: 28.700;
  5. Relaţii internaţionale: 8.969;
  6. Interdisciplinar: 8.809,99;
  7. Social: 11.531 lei;
  8. Cultură: 79.250 lei.

TOTAL: 250.546,58 lei.