A mai rămas o zi în care pot fi depuse proiecte în vederea obținerii de finanţare nerambursabilă de la bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud

Termenul limită până la care pot fi depuse proiecte în vederea obținerii de finanţare nerambursabilă de la bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud este 21 iulie 2020, ora 16:00. Suma totală pusă de bătaie de Consiliul Județean se ridică la 800.000 de lei, fondurile fiind repartizate pe mai multe domenii.

Potrivit Programului anual pentru acordarea finanţărilor nerambursabile, din bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud vor fi finanţate proiecte de interes judeţean pentru domeniile „Sport”, „Tineret”, „Cultură”, „Protecţia mediului, interdisciplinar” şi „Social”. Cea mai mare sumă a fost repartizată domeniului „Sport”, în vreme ce suma cea mai mică a fost alocată domeniului ”Tineret”.

Bugetul defalcat al programului pe anul 2020 este următorul:

  • Sport de performanță – echipe seniori – 250.000 lei;
  • Sport de performanță – echipe juniori – 40.000 lei;
  • Sport de performanță – individual – 145.000 lei;
  • Sport de performanță – organizare competiții sportive – 150.000 lei;
  • Sportul pentru toți – 50.000 lei;
  • Sportul pentru nevoi speciale – 5.000 lei;
  • Cultură – 50.000 lei;
  • Tineret – 30.000 lei;
  • Protecția mediului, interdisciplinar – 30.000 lei;
  • Social – 50.000 lei

Orice persoană fizică sau juridică fără scop patrimonial, care desfășoară activități nonprofit menite să sprijine realizarea unor obiective de interes public, poate solicita finanțare nerambursabilă prin intermediul acestui program finanțat din bugetul județului.

Termenul limită de depunere a proiectelor pentru care se solicită finanţare nerambursabilă este 21 iulie 2020, ora 16:00.

În vederea atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă,
autoritatea finanțatoare (Consiliul Județean Bistrița-Năsăud) are obligația de a constitui câte o comisie de evaluare pentru fiecare dintre domeniile prevăzute în program.

Selecţia şi evaluarea proiectelor depuse în vederea finanţării nerambursabile se va realiza în perioada 22 – 31 iulie 2020,  lista finală a câştigătorilor urmând să fie aprobată prin Hotărâre a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Evaluarea proiectelor de către comisii se va face în două etape:

  • I. Verificarea documentaţiei şi a condiţiilor de eligibilitate, conform listei de verificare;
  • II. Evaluarea calităţii propunerilor de proiect şi evaluarea financiară.

Toate cererile selectate în urma primei etape de selecţie sunt supuse
evaluării pe baza unei grile-cadru de evaluare. Proiectul sau proiectele stabilite ca fiind câştigătoare sunt cele care întrunesc punctajul cel mai mare, rezultat din grila de evaluare. Proiectele vor fi finanţate în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, în limitele fondurilor aprobate prin Programul anual al finanţărilor nerambursabile din bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud pe anul 2020.

Rezultatul evaluării proiectelor de către comisiile de evaluare va fi afişat pe site-ul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud www.portalbn.ro.