A rămas fără marfă și fără mașina cu care o transporta ilegal!

Poliţiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Rutier și Serviciului de Ordine Publică au acţionat în aceste zile pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, efectuând filtre rutiere, controale şi verificări la unităţi comerciale de pe raza întregului judeţ.

În cadrul acţiunii a fost oprită în trafic, pentru control, o autoutilitară care transporta cantitatea de 11metri cubi de material lemnos, pentru care coducătorul auto nu a putut prezenta documente legale.

Conducătorul autoutilitarei a fost aspru sancţionat cu amenzi în valoare totală de 11.000 lei. Totodată, a fost luată măsura confiscării atât a materialului lemnos, cât și a autoutilitarei în cauză.

Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud precizează că ”în urma activităţilor desfăşurate, au fost aplicate în total 63 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de circa 150.000 de lei, și a fost confiscat numerar în sumă totală de aproximativ 7.000 lei”.

În plus, polițiștii de la Transporturi au efectuat controale la o societate comercială, care a depozitat cantitatea de 72 mc de material lemnos, pe un teren, aflat pe raza stației CFR Rodna, fără a respecta legislația în vigoare.

Cu această ocazie, polițiștii au sancționat societatea comercială cu amendă în valoare de 3.000 lei și cantitatea de 72 mc de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării.

Totodată, în incinta stației CFR Rodna a fost găsită abandonată, cantitatea de 19 mc de material lemnos, care, de asemenea a fost ridicată în vederea confiscării.

aut2