Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a aprobat cea de-a treia rectificare bugetară

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a adoptat, miercuri, un proiect de hotărâre care a vizat cea de-a treia rectificare a bugetului de venituri şi cheltuieli al judeţului Bistriţa-Năsăud pe anul 2020. Practic, proiectul a prevăzut majorarea bugetului Spitalului Județean de Urgență Bistrița cu suma de peste 3 milioane de lei.

Potrivit proiectului, bugetul de venituri și cheltuieli al Spitalului Județean de Urgență Bistrița a fost rectificat prin majorarea cu suma de 3,2 milioane lei.

Suma de 2,1 milioane lei, înscrisă la secțiunea de funcționare, este necesară pentru plata stimulentului de risc acordat personalului din sistemul de sănătate implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19. Acest stimulent este în cuantum de 2.500 de lei.

Totodată, suma de 1.012.000 lei, înscrisă la secțiunea de dezvoltare, este necesară pentru achiziționarea unor noi paturi pentru dotarea saloanelor unității medicale, dar și a unui elevator destinat persoanelor cu dizabilități locomotorii.

Consilierii județeni au aprobat proiectul de hotărâre privind cea de-a 3-a rectificare bugetară, fiind înregistrate 30 de voturi „pentru”. Ședința s-a desfășurat online.

CJ Bistrița-Năsăud se va întruni într-o nouă ședință pe data de 25 iunie.

https://www.facebook.com/emilradu.moldovan/videos/608801646699337/

FOTO: arhivă