Absolvenții clasei a XII-a, în febra examenului de Bacalaureat; peste 60 de candidați au lipsit de la prima probă

Astăzi a avut loc prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021, cea la Limba și literatura română.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, proba s-a desfășurat în 9 centre, fiind prezenți 1.843 de candidați (96,69% din totalul candidaților înscriși la această probă). Niciun candidat nu a fost eliminat pentru tentativă de fraudă, dar au existat 63 de candidații care nu s-au mai prezentat pentru a susține proba.

Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:

  • marți, 29 iunie – proba obligatorie a profilului
  • miercuri, 30 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării
  • joi, 1 iulie – Limba și literatura maternă..

Primele rezultate vor fi afișate în data de 5 iulie, până la ora 12:00.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

Afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.