Absolvenții pot beneficia de prima de inserție în valoare de 1.500 de lei

btr

 

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire se înregistrează la AJOFM Bistriţa – Năsăud și se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserție egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării (indicatorul social de referinţă este de 500 de lei).

Termenul de 60 de zile de la absolvire pentru înregistrare la AJOFM Bistriţa – Năsăud și pentru încadrare în muncă, este termen de decădere din dreptul de a beneficia prima de inserţie.

”Absolvenţii beneficiază de dreptul sub formă de primă de inserţie o singură dată pentru fiecare dintre următoarele niveluri din cadrul sistemului naţional de învăţământ: învăţământ secundar superior – ciclul inferior al liceului; învăţământ secundar superior – ciclul superior al liceului sau învăţământ profesional; învăţământ terţiar nonuniversitar – învăţământ postliceal; învăţământ superior”, precizează directorul AJOFM Bistrița-Năsăud, Otilia Râpan.

În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă a fost sau nu promovat examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile începe pe 01 iunie 2019, potrivit prevederilor Ordinului nr. 3.220/19 februarie 2018 al Ministrului Educaţiei Naționale conform căruia „cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 31 mai 2019”.

Elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

Prima de inserţie se plăteşte absolventilor în două tranşe, astfel, 50% în luna următoare încadrării, iar restul de 50 % după 12 luni de la angajare.

Nu beneficiază de prima de inserţie:

  1. absolvenţii care, la data absolvirii studiilor, aveau raporturi de muncă sau de serviciu;
  2. absolvenţii care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani, cu excepţia situaţiei în care, pentru persoanele respective, aceşti angajatori au beneficiat de stimulent financiar în condiţiile Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor, cu modificările ulterioare;
  3. absolvenţii instituţiilor de învăţământ faţă de care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a-i încadra în muncă;
  4. absolvenţii care, în perioada cuprinsă între data absolvirii şi data solicitării dreptului, au fost admişi într-unul dintre nivelurile de învăţământ, conform prevederilor legale.

Persoanele care beneficiază de prima de inserţie au dreptul la menţinerea primei acordate şi în situaţia în care, în perioada de 12 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la primul angajator şi se încadrează, în termen de 30 de zile, la un alt angajator, în condiţiile în care încadrarea în muncă la cel de-al doilea angajator se realizează în aceleaşi condiţii, respectiv cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni.

Informaţii suplimentare se pot obține la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud, din Bistriţa, strada Gării, nr.2-4, etaj 2 sau la numărul de telefon 0263-23629 ori adresa de e-mail: ajofm@bn.anofm.ro.