Accident mortal pe centura Bistriței; un bărbat și-a pierdut viața

Un bărbat și-a pierdut viața, marți, în urma unui accident rutier care a avut loc pe șoseaua de centură a municipiului Bistrița, în sensul giratoriu de la intersecția cu strada Tărpiului. 

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, bărbatul a fost lovit un autovehicul.

La fața locului a intervenit un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, care a  găsit bărbatul în stop cardiorespirator.

Medicii au aplicat protocolul de resuscitare, dar bărbatul nu a mai putut fi salvat.

Din păcate, în ciuda eforturilor echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD, organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor aplicate, astfel că medicul care încadrează echipajul SMURD a fost nevoit să îi declare decesul la locul accidentului”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii intervin și ei în zonă și efectuează cercetări pentru a stabili modul în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

Polițiștii au stabilit că bărbatul decedat avea 60 de ani și era din Bistrița.

”În această după-masă, polițiștii Biroului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs în Bistrița. Din primele date, o autoutilitară condusă de un bărbat de 56 de ani, din Bistrița, a accidentat un pieton, un bărbat de 60 de ani, din municipiu. În urma accidentului, pietonul a fost rănit fiind necesară intervenția echipajelor medicale, fiind ulterior declarat decesul acestuia. Testarea cu aparatul etilotest a șoferului de 56 de ani a indicat valoarea de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind ulterior condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările desfășurate de către polițiștii Biroului Rutier urmează să stabilească cu exactitate cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.