Accident pe DN 17D, în Năsăud; un tânăr a fost rănit

Un tânăr de 16 ani a fost rănit, duminică, într-un accident rutier produs pe Drumul Național 17D, în Năsăud.

Din primele date, polițiștii au stabilit că în accident au fost implicate un motociclu și o mașină.

Un tânăr, de 16 ani, din Rebrișoara, în timp ce conducea un motociclu, a intrat în coliziune cu un autoturism care era condus de un bărbat, de 32 de ani, din Parva. În urma impactului, motociclistul a fost rănit și transportat la spital”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  vătămare corporală din culpă.