Accident rutier cu o persoană rănită, în localitatea Viile Tecii

Un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită s-a produs sâmbătă, pe raza localității Viile Tecii.

”Conform primelor verificări și măsurători, efectuate de polițiști la fața locului, DN15A, în Viile Tecii, o autoutilitară condusă de un bărbat de 52 de ani, din judetul Alba, ar fi ocolit un grup de persoane aflat pe carosabil, moment în care a pătruns pe sensul opus de mers, unde a acroșat o altă autoutilitară, angajată regulamentar în depășirea sa. Aceasta din urmă era condusă de un bărbat de 35 de ani, din Dumitra”, arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma impactului, autovehiculul condus de bărbatul din Dumitra a fost proiectat într-un capăt de podeț, un pasager fiind rănit.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. Se continuă cercetările în acest caz de către Serviciul Rutier.