Accident rutier în zona autogării din Bistrița; două persoane au fost rănite

Două persoane au fost rănite, sâmbătă, într-un accident rutier produs în zona autogării din municipiul Bistrița.

”Conform primelor date, în această după-masă, în Bistrița, conducătorul unui autoturism, un bărbat de 31 de ani, din Prundu Bârgăului, nu ar fi acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani, din Lechința. Din impact, acesta a fost proiectat intr-un microbuz parcat regulamentar”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, două persoane au fost rănite. La locul accidentului au intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, și un echipaj de pompieri. Victimele erau conștiente și cooperante.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,05 mg/l în cazul celui de 31 de ani și negativ în cazul celuilalt.

Polițiștii Biroului Rutier Bistrița continuă cercetările în acest caz.