Accident rutier pe DN 15A. Un TIR și un autoturism au intrat în coliziune

Luni după-amiaza, un accident rutier s-a produs pe DN 15A, pe raza localității Viile Tecii.

Din primele informații transmise de Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicate un autoturism și un autotren. În urma impactului a rezultat o victimă, care a suferit o fractură la umăr.

La fața locului a fost alocat un echipaj SMURD de prim ajutor, dar și un echipaj de de ambulanță.

De asemenea, la fața locului intervine și un echipaj al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, polițiștii urmând să stabileacă și împrejurările în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

”Conform primelor date, șoferul unui autotren, un tânăr de 23 de ani, din Telcișor, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și, într-o curbă la dreapta, ar fi pătruns parțial pe contrasens, unde a acroșat un autoturism care circula regulamentar, din sens opus”, spun reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma impactului, autoturismul a ieșit în afara părții carosabile, ajungând într-un șanț. Șoferul acestuia, un bărbat de 34 de ani, din Bistrița a fost rănit, fiind transportat la spital.

Șoferul autotrenului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Continuă cercetările în acest caz polițiștii Serviciului Rutier.