Acțiuni în sistem integrat pentru prevenirea delictelor silvice și a braconajului piscicol; lemn de aproape 13.000 de lei, confiscat

furt lemne bistrita
FOTO: arhivă

În perioada 17 – 18 martie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Bistrița-Năsăud, în colaborare cu jandarmi, specialiști ai Gărzii Forestiere Cluj, ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor și lucrători din cadrul ocoalelor silvice, au desfășurat acțiuni pentru prevenirea delictelor silvice și braconajului piscicol.

Acțiunile au urmărit combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, sens în care au fost oprite în trafic, pentru control, 78 de autoturisme, dintre care 21 de transporturi de material lemnos. De asemenea, au mai fost legitimate peste 100 de persoane.

”Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.800 lei. Dintre acestea, 9 sancțiuni, în valoare de 12.000 lei, au fost aplicate pentru nereguli la regimul silvic, conform Legii 171/2010. Totodată, au mai fost aplicate 24 sancțiuni, în valoare de 5800 lei, pentru nereguli la regimul rutier, conform O.U.G. 195/2002. Ca măsură complementară, a fost dispusă ridicarea în vederea confiscării a cantității de 36,59 metri cubi de material lemnos, fără documente legale, în valoare de 12.948 lei”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Pentru verificarea modului de respectare a legislației din domeniul pescuitului sportiv, a fost constituită o echipă mixtă, formată din polițiști, jandarmi și inspectori din cadrul Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Bistrița-Năsăud. Astfel, au fost efectuate controale pe lacul Colibița, fiind verificați mai mulți pescari, fără a se constata nereguli.