Activitatea la Policlinica din Bistrița aproape că a revenit la normal. Cardiologia, Neurologia și Psihiatria – cele mai solicitate specialități

Cu toate că pandemia de coronavirus nu a trecut, activitatea în cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Bistrița aproape că a revenit la normal, spune managerul unității medicale, Gabriel Lazany.

Potrivit acestuia, specialitățile la care cei mai mulți dintre pacienți se programează pentru a beneficia de consultații sunt Cardiologia, Neurologia și Psihiatria.

”Ambulatoriul este o entitate integrată în Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Peste 90 la sută din medicii care își desfășoară activitatea în Ambulatoriul de Specialitate au și activitate în cadrul spitalului, la patul bolnavului. Medicii fac prin rotație, cu excepția medicului șef de secție, care nu este obligat, dar dacă dorește și acesta poate intra în rotație. Am reușit să suplimentăm pe secția de Cardiologie cu jumătate de normă, în rest funcționăm cu același număr de medici, care trebuie să asigure și garda în spital. Sunt câteva specialități medicale la care adresabilitatea este mare și una dintre ele este Cardiologia. Acolo, dacă am mai putea să facem încă o normă suplimentară, numărul de consultații s-ar epuiza la fel de repede. La fel este și pe Neurologie. Și acolo consultațiile se epuizează foarte repede. Mai sunt solicitări extraordinar de multe și la specialitatea Psihiatrie, unde funcționăm cu 4 norme. Deci la 4 norme sunt toate locurile ocupate”, a explicat managerul SJU Bistrița, Gabriel Lazany, în emisiunea ”Picătura de sănătate” de la postul local de televiziune AS-TV.

Sursa citată a adăugat că activitatea la Policlinică se desfășoară aproape la fel ca înainte de pandemie, adresabilitatea la specialitățile oferite în cadrul Ambulatoriului a crescut. Potrivit managerului SJU Bistrița, pacienții au la dispoziție trei modalități prin care se pot programa pentru o consultație la Policlinica Bistrița – online, telefonic sau la ghișeu.

Emisiunea ”Picătura de sănătate” moderată de Angela Socolean poate fi urmărită mai jos: