Adolescentă lovită de o mașină pe DN 17, în Viișoara

O tânără în vârstă de 17 ani a fost implicată, miercuri, într-un accident rutier produs pe DN 17, în Viișoara. Adolescenta a fost accidentată de o mașină în timp ce traversa strada, iar șoferul și-ar fi continuat deplasarea. 

”În această după-masă, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un eveniment în trafic, produs pe Drumul Național 17, în Viișoara. Din primele date, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din Viișoara, a surprins și accidentat o minoră de 17 ani, din Bistrița, aflată în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni. În urma impactului, minora a fost rănită, fiind ulterior transportată la spital. Ulterior producerii accidentului, șoferul nu a sesizat evenimentului rutier și și-ar fi continuat deplasarea. Testarea cu aparatul etilotest a celor doi participanți la trafic a indicat faptul că niciunul dintre aceștia nu se afla sub influența alcoolului”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă și părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia și continuă cercetările în acest caz.