Agenția pentru Protecția Mediului derulează proiectul ”Reciclează azi, pentru sănătatea ta de mâine!”

La începutul lunii martie, Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița- Năsăud a lansat proiectul educațional „Reciclează azi, pentru sănătatea ta de mâine!”, realizat în parteneriat cu Asociaţia ECOTIC și ECOTIC BAT și Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Proiectul se află la a VII-a ediție și edițiile anterioare au avut un real succes în rândul unităților de învățământ din mediul urban și rural.

”Proiectul se va desfășura în unitățile de învățământ primar, gimnazial și liceal din județul Bistrița-Năsăud și va avea ca scop promovarea beneficiilor colectării selective a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), a bateriilor uzate, a corpurilor de iluminat, precum și creșterea gradului de conștientizare a publicului larg asupra obligațiilor de mediu din acest domeniu. Pentru cele trei categorii de deșeuri ce urmează a fi colectate, se vor monta kituri în fiecare unitate de învățământ înscrisă în proiect”, precizează Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud.

Proiectul se va desfășura în perioada 2 martie – 7 iunie 2023 și va cuprinde mai multe etape: înscrierea unităților școlare, desfășurarea activităților de promovare a colectării deșeurilor de echipamente  electrice și electronice prin amplasarea Caravanei ECOTIC în municipiul Bistrița (cu posibilitatea de vizitare pentru toți elevii interesați), evaluarea cantitativă intermediară a deșeurilor colectate în cursul lunii aprilie, precum și activități educative, practice, de creație, pentru încurajarea obiceiului de colectare a bateriilor, a corpurilor de iluminat și a DEEE.

La finalul proiectului vor fi acordate elevilor premii pentru cantitatea cea mai mare de deșeuri colectate, precum și pentru cea mai activă și responsabilă unitate de învățământ înscrisă în proiect, eveniment ce va avea loc în data de 7 iunie 2023 în incinta Palatului Culturii din Bistrița, dată la care este propusă pentru cei prezenți și vizionarea unei piese de teatru pentru copii, pusă în scenă de trupa de teatru de păpuși pentru copii “Alexandru Misiuga” din cadrul Palatului Culturii – Bistrița.

Regulamentul oficial al proiectului este postat pe site-ul Agenției pentru Protecția Mediului Bistrita Năsăud www.apmbn.anpm.ro secțiunea proiecte și cel al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud www.isjbn.ro.