Agenții economici care și-au suspendat activitatea în piețele din Bistrița ar putea fi scutiți de la plata chiriilor

Agenții economici care și-au suspendat temporar activitatea pe care o desfășurau în piețele din Bistrița ar putea beneficia de scutirea plății chiriilor pe perioada stării de urgență. O decizie în acest sens urmează să fie luată pe data de 29 aprilie, când Consiliul Local al municipiului Bistrița se va întruni în ședință ordinară și va dezbate un proiect de hotărâre care prevede acest lucru.

În conformitate cu Ordonanța militară nr. 1 din 17 martie 2020 si Ordonanță militară nr. 2 din 21 martie 2020, Directia de administrare a pietelor din municipiul Bistrita a dispus suspendarea temporară a activității în piețele din municipiu. Astfel, mai mulți agenți economici care își desfășurau activitatea în aceste locații au fost nevoiți să renunțe, printre ei numărându-se și deținătorii de rotiserii sau cafenele, precum și cei care comercializau diverse produse în Piața de pe Calea Moldovei și Piața Independenței Nord.

Ținând cont de faptul că toți agenții economici au încheiate contracte de închiriere cu Direcția de administrare a piețelor din municipiul Bistrita, se propune Consiliului Local aprobarea unui proiect de hotărâre privind scutirea agenților economici de la plata chiriilor pe perioada stării de urgență.

Scutirea la plată se face pentru numărul de zile în care activitatea a fost suspendată.

Proiectul va fi dezbătut în ședința ordinară a Consiliului Local din data de 29 aprilie.