AJOFM Bistrița-Năsăud pregătește o nouă bursă a locurilor de muncă pentru absolvenți

 

 

În evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud s-au înregistrat 374 de absolvenţi, dintre care puțin peste 100 au intrat deja în câmpul muncii, iar alți aproape 80 beneficiază de indemnizație de șomaj. Restul sunt încă în căutarea unui loc de muncă, iar pentru a veni în sprijinul lor, AJOFM Bistrița-Năsăud organizează o nouă bursă. ”Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți” este programată pentru data de 18 octombrie, la sediul instituției.

În ceea ce îi privește pe absolvenţii instituţiilor de învăţământ înregistraţi la agenţie, aceștia beneficiază de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, precum şi de facilităţi financiare.

De asemenea, în scopul asigurării mobilităţii şi reintegrării pe piaţa muncii, absolvenţii pot participa la programe de formare profesională. Înregistrarea absolvenților la agenție, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităţilor acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Dintre facilitățile acordate absolvenților pentru stimularea încadrării în muncă și stimularea mobilității, AJOFM Bistriţa – Năsăud acordă prima de încadrare și primele de mobilitate.

La rândul lor, angajatorii beneficiază de subvenții din partea AJOFM Bistriţa – Năsăud la încadrarea în muncă a absolvenților.

”Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat, o sumă în cuantum de 2.250 lei/lunar”, precizează Otilia Râpan, directorul AJOFM Bistrița-Năsăud .