Ajutor de la Guvern pentru șase localități din Bistrița-Năsăud afectate de inundații

FOTO: arhivă

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul României a aprobat, în această săptămână, alocarea sumei de 148,7 milioane lei, din Fondul de intervenție la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021.

Fondurile au fost alocate pentru 17 județe afectate de calamităţile naturale, respectiv pentru 243 de unități administrativ-teritoriale lovite de ploile torenţiale, însoţite de descărcări electrice.

“Vijeliile și furtunile puternice din ultima perioadă au distrus drumuri, străzi, căi de acces și de legătură între comunități, iar refacerea acestora este urgent necesară”, a precizat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Astfel, creşterile semnificative de niveluri şi debite pe unele cursuri de apă și caracterul torenţial al ploilor au produs inundaţii şi pagube materiale pe raza teritorială a unor unităţi administrativ-teritoriale din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Satu-Mare, Tulcea și Vrancea.

În funcție de solicitările UAT-urilor afectate de inundații, fondurile alocate vor fi utilizate pentru refacerea de străzi, drumuri, poduri și podețe. Se va realiza decolmatarea șanțurilor și refacerea și consolidarea malurilor prăbușite ale râurilor. Rețelele de apă și stațiile de epurare a apei au fost, de asemenea, deteriorate de inundații și vom oferi sprijin guvernamental pentru remedierea situației. Din fondul guvernamental vom finanța reabilitarea a 1.085 de obiective afectate de calamități naturale. 

Pagubele au fost estimate în baza evaluărilor făcute de către autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi de către Instituţiile Prefectului din județele afectate. Conform procedurii legale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va centraliza proiectele de Hotărâri de guvern întocmite la nivelul Instituțiilor Prefectului pentru calamitățile naturale produse în ultimele săptămâni.

În ceea ce privește județul Bistrița-Năsăud, Guvernul României a aprobat alocarea sumei de 365.000 de lei pentru 6 unități administrativ-teritoriale afectate de fenomenele hidrometeorologice deosebite produse în luna aprilie a anului 2021.

Finanțarea din Fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului va ajunge în: Mărișelu ( 60 mii lei), Nușeni ( 45 mii lei), Șanț ( 50 mii lei), Târlișua ( 50 mii lei), Telciu ( 10 mii lei), Urmeniș ( 50 mii lei) și Consiliul Județean ( 100 mii lei).

Banii vor fi folosiți pentru lucrări de refacere a infrastructurii locale, afectate de calamități. Alocarea s-a făcut ca urmare a solicitării făcute de către Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, care a înaintat un raport al pagubelor produse de alunecări de teren și inundații.

”Este un sprijin bine-venit pentru localitățile afectate de alunecări de teren și inundații. Acum se vor putea efectua lucrările necesare, pentru că am constatat, în urma vizitelor în teren, că refacerea infrastructurii este un obiectiv care trebuie rezolvat urgent. Mulțumesc Guvernului pentru promptitudinea cu care a alocat fondurile”, a transmis prefectul Stelian Dolha.