Algoritmul de testare pentru COVID-19 a fost actualizat. Mai mulți suspecți ar urma să fie testați

Institutului Naţional de Sănătate Publică a anunțat că algoritmul de testare pentru COVID-19 a fost actualizat.

Potrivit documentului elaborat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, ”în acest moment Romania se află în stadiu pre-epidemic, înregistrandu-se cazuri de import și cazuri de transmitere locală restrânsă, neexistând încă dovezi de transmitere intra-comunitară”. În aceste conditii, strategia trebuie sa fie axată pe detectarea rapidă a cazurilor de COVID-19, în vederea limitarii transmiterii, și pe obținerea de dovezi de transmitere comunitară nedetectată.

În vederea optimizării activităţilor de testare pentru COVID-19, de internare şi de externare, se cere respectarea unor noi recomandări.

Astfel, prioritizarea testării în ordinea descrescătoare a importanţei este:

  • Persoane simptomatice cu istoric de călătorie internaţională;
  • Contacţi apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate;
  • Personal medico-sanitar simptomatic;
  • Cazuri de pneumonie fără altă etiologie, din toate categoriile de vârstă şi din toate spitalele;
  • Cazuri de SARI (infecții respiratorii acute severe) fără altă etiologie, din toate categoriile de vârstă şi din toate spitalele;
  • Persoane instituţionalizate simptomatice;
  • Pacienţi înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de celule stem hematopoietice înainte de donare.

Testarea se face doar la recomandarea medicului, atât în sistemul public, cât şi în cel privat.

Potrivit documentului, nu fac obiectul testării următoarele cazuri: