Alin Uhlmann Ușeriu, propus pentru titlul de ”Cetățean de onoare” al municipiului Bistrița

Președintele Asociației Tășuleasa Social, Alin Uhlmann Ușeriu, este propus pentru titlul de „Cetățean de onoare” al municipiului Bistrița. Cel care a făcut această propunere este consilierul municipal PER Teodor Mârza, care a depus joi toate documentele necesare pentru ca această propunere să devină proiect de hotărâre și să intre în dezbaterea Consiliului Local Bistrița.

Activitatea domnului Alin Uhlmann Ușeriu se leagă de orașul Bistrița, orașul în care s-a născut, a învățat și s-a format ca om și în care desfășoară o mare parte din activitățile organizației pe care o conduce. Dar, ca un vrednic bistrițean, Alin Uhlmann Ușeriu este un cetățean al lumii care se mișca liber de pe crestele Carpaților până în cele mai îndepărtate colțuri ale Europei din campusul Tășuleasa în saloanele de primire ale marilor companii internaționale, ale ambasadelor sau reprezentantelor diplomatice. Organizația pe care a infiintat-o, Asociația Tăşuleasa Social a devenit între timp un brand la nivel european şi a devenit o marcă pentru Bistrița și judeţul Bistriţa-Năsăud. Alin Uhlmann Useriu și Asociatia Tăşuleasa Social au contribuit și contribuie în mod activ la formarea tinerei generații de bistrițeni în spiritul valorilor europene, a respectului pentru mediul înconjurător, a solidarității a cinstei, onoarei și hărniciei”, motivează consilierul Teodor Mârza.

Totodată, consilierul ecologist amintește câteva dintre acțiunile și proiectele pe care le desfășoară asociația, precum campaniile de împăduriri, taberele și „Padurea Pedagogica”, „Școala de mers pe munte”, traseul și maratonul „Via Maria Teresia,  „Camionul de Craciun” și “Ziua voluntarilor mici” acțiuni bine cunoscute bistrițenilor.

Activitatea asociației și a președintelui acesteia a obținut de-a lungul anilor numeroase aprecieri și premii la nivel național și internațional. Dintre acestea amintim doar conferirea distincţiei de onoare “Crucea în opt colţuri” pentru merite deosebite de către Alteţa Sa Oskar von Preussen, prinț de Balley şi Brandenburg, Mare Maestru al Ordinului Cavalerilor Ospitalieri ai Sf. Ioan de Ierusalim distinctie înmânată de Andreas Hautmann, CEO al organizaţiei „Die Johanniter” din Bavaria, cel mai vechi partener al „Tăşuleasa Social”, cu ocazia vizitei efectuate de „Ziua Arborelui”, în data de 28 martie 2015. În cursul anului 2018 Asociația Tăşuleasa Social, condusă de domnul Alin Uhlmann Uşeriu a pus bazele proiectului – Via Transilvanica. “Via Transilvanica“ reprezintă un proiect dedicat Centenarului Marii Uniri, inspirat de potecile de pelerinaj din Spania şi cele de anduranţă din SUA, care va porni de la Drobeta-Turnu Severin, unde a intrat pentru prima dată în ţară Regele Carol I, va străbate Transilvania şi va ajunge până la mănăstirea Putna, unde se află mormântul domnitorului Ştefan cel Mare. Traseul va avea circa 1.000 de kilometri şi va străbate 10 judeţe: Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Suceava. În Bistriţa-Năsăud, traseul măsoară 134 kilometri şi a fost inaugurat la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut. Acesta străbate comunele Lunca Ilvei, Tiha Bârgăului, Bistriţa Bârgăului, Livezile, Cetate, Dumitriţa, Mărişelu, Şieu, Şieuţ şi Monor şi trece inclusiv prin păduri aflate în proprietatea comunei Prundu Bârgăului. Primii 134 kilometri din Via Transilvanica au fost omologaţi oficial în cursul lunii ianuarie a anului current de Ministerul Turismului ca traseu turistic pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud”, mai arată consilierul municipal.

În opinia ecologistului Teodor Mârza, Asociatia Tăşuleasa Social a devenit în decursul anilor cel mai important ONG de mediu din țară cu o activitate care se desfășoară acum la nivel regional și o reprezentativitate la nivel național. La începutul lunii mai, asociația a fost gazdă a “Reuniunii informale a atașaților de mediu” organizată de Ministerul Mediului în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene. În campusul organizației celor 72 înalți reprezentanți pe probleme de mediu din 26 de state ale Uniunii Europene, care au participat la reuniunea informală din 2-3 mai din județul Bistrița-Năsăud le-au fost prezentate atât proiectele organizației, cât și  problemele cu care organizația s-a confruntat în cei 19 ani de existență, proiectele de viitor și propuneri privind politicile de mediu abordate în context European.

”Considerăm că prin activitatea lui domnul Alin Uhlmann Uşeriu a contribuit semnificativ la imaginea pozitiva a municipiului Bistriţa și că prin înființarea si finantarea asociatiei Tășuleasa Social  s-au remarcat în mod deosebit atât în domeniul protejării mediului înconjurator cât și în domeniul social-cultural, educaţie, sănătate, sport influențând în mod semnificativ dezvolatarea spiritului civic și cetățenesc în municipiul Bistrița. Pentru toate aceste realizări, îl susțin și îl recomand pe domnul Alin Uhlmann Uşeriu pentru conferirea titlului de Cetatean de Onoare al municipiului Bistrita”, a încheiat Mârza.

Alin Uhlmann Ușeriu este fratele ultramaratonistului Tibi Ușeriu, cel care a reuşit să câştige de trei ori la rând cel mai dur maraton din lume, Arctic Ultra 6633.

One comment

  1. Alin Uhlmann Ușeriu – inițiatorul, coordonatorul şi sufletul Asociației Tăşuleasa Social – cel mai important ONG având ca obiective voluntariatul, cultura organizațională şi respectul pentru natură, merită din plin acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” al municipiului Bistrița. Numai că, Alin Uşeriu s-a arătat surprins de această veste, declarând că dacă propunerea va fi luată în calcul de plenul Consiliului Local, el o va refuza: „„La mine nu a ajuns așa ceva… Eu nu am domiciliul în Bistrița, nu știu… Frumos din partea domniilor lor, dar fără să îi supăr, o să fac tot ceea ce îmi stă în putere să-i refuz. Eu de câte ori am putut, am refuzat astfel de titluri pentru că nu mă simt vrednic, nu sunt confortabil cu astfel de titluri! Nu-i cu răutate, vreau să se înțeleagă bine acest lucru, dar efectiv nu mă simt vrednic pentru așa ceva! Nu știu… probabil când voi avea o anumită vârstă și voi fi un virtuos, poate că nu voi refuza, dar acum nu sunt vrednic eu de „cetățean de onoare”. Au mai fost propuneri, de la județ, de la Rotarieni… le mulțumesc tare frumos, dar m-aș bucura mai mult dacă vin la proiectele noastre, dacă ni se alătură în ceea ce facem, iar mulți dintre ei au înțeles asta. Încă o dată, dacă se poate refuza, eu refuz, dar dacă nu se poate nicicum, atunci nu am ce face” .