Ambulanța Bistrița-Năsăud a desfășurat aproape 300 de misiuni în minivacanța de Revelion; au existat și zeci de solicitări pentru testarea COVID-19

Protest Ambulanță Ziar de Bistrița

În minivacanța de Revelion, echipajele medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud au intervenit la aproximativ 300 de solicitări, numărul intervențiilor din această perioadă fiind mai mic decât cel înregistrat anul trecut. 

Potrivit datelor comunicate de Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Bistrița-Năsăud, Dispeceratul Integrat ISU – SAJ a alocat echipajelor de Ambulanță un număr total de 289 solicitări, reprezentând 81 la sută din numărul total de misiuni/dispecerat.

Majoritatea intervențiilor (242) au reprezentat urgențe medico-chirurgicale, dar au existat și 47 de situații în care pacienții au fost consultați la domiciliile lor. De asemenea, în această perioadă, echipajele SAJ Bistrița-Năsăud au efectuat și 31 de transporturi sanitare neasistate.

Totodată, la 69 de pacienți s-a impus recoltare de probe pentru depistarea infecțiilor cu noul coronavirus și la 35 de pacienți a fost efectuat și test rapid pentru depistarea virusului SARS-CoV-2. 

În medie, echipajele operative SAJ Bistrița-Năsăud au derulat 36,1 intervenții pe tură. Vârful activității a fost înregistrat în tura de zi din 2 ianuarie 2021, când s-a asigurat managementul integrat al unui număr de 57 de solicitări /12 ore, calculat la toate tipurile de misiuni operative din teren.

În cele mai multe cazuri, Ambulanța a fost solicitată pentru afecțiuni specifice sezonului, la care s-au adăugat și solicitările specifice pandemiei de coronavirus. Din categoriile de misiuni derulate de SAJ-BN nu au lipsit nici accidentele (rutiere și alte categorii).

Față de anii trecuți, în acest an s-a observat o scădere a numărului de intervenții.

Numărul mai redus de intervenții/tură față de anii precedenți (față de 2019 mai puțin cu 10% și față de 2018 mai puțin cu 8%) se poate datora și faptului că, în urma măsurilor de dezinfecție și decontaminare, timpii medii de intervenție (adică timpul necesar derulării complete a unei misiuni, de la preluarea solicitării și până la revenirea completă la starea în care se poate prelua în siguranță o altă misiune) s-au alungit”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud, Ciprian Păcurar.

Din punct de vedere al intervențiilor, SAJ Bistrița-Năsăud concluzionează că perioada minivacanței de Revelion a fost una ”relativ calmă”, asta și datorită contextului epidemiologic actual.