Ambulanță implicată într-un accident rutier produs pe raza municipiului Bistrița

O autospecială din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud a fost implicată vineri într-un accident rutier produs pe raza municipiului Bistrița.

Accidentul s-a produs în sensul giratoriu din zona magazinului Kaufland de pe Bulevardul Independenței.

Potrivit managerului SAJ Bistrița-Năsăud, Annabella Muzsi, ”în accident a fost implicată o ambulantă de transport (tipA) apartinând SAJ-BN. Nu avea pacient, era doar ambulanțierul, care se întorcea dintr-o misiune”. 

Deocamdată nu se cunosc circumstențele exacte în care s-a produs accidentul, însă se pare că în evenimentul rutier a fost implicată și o motocicletă.

La fața locului intervine un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, precum și polițiștii care vor stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

Accidentul a fost unul ușor, producându-se pe fondul neatenției.

”Ambulanța a suferit minime avarii, ambulanțierul nu a fost afectat. Nu se impune retragerea ambulantei din activitate. Se pare că a fost vorba de neatenția motociclistului care a acroșat ambulanța”, a mai adăugat managerul SAJ B-N, Annabella Muzsi.

FOTO: SAJ B-N