Amenzi aplicate de polițiști pentru organizarea unor evenimente cu un număr prea mare de participanți

Patru agenți economici din Bistrița-Năsăud au fost amendați de Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) pentru că au organizat evenimente fără să respecte prevederile legale în vigoare. În trei din aceste cazuri, agenții economici nu au respectat numărul maxim de participanți. În cel de-al patrulea caz, polițiștii au amendat o societate comercială care a continuat activitatea într-un club, cu toate că legea i-a interzis acest lucru.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, cele patru încălcări ale legii au fost constatate în săptămâna 5 – 11 octombrie, în timpul unor evenimente de tipul nunților, botezurilor sau petrecerilor.

Cu toate că legea prevede că aceste tipuri de evenimente pot fi organizate cu un număr de cel mult 50 de participanți în spații închise și 100 în spații deschise, politiștii au constatat că aceste prevederi nu au fost respectate în cazul unor evenimente organizate în Șanț, Bistrița și Coșbuc. De asemenea, la Prundu Bârgăului, oamenii legii au depistat un club care și-a continuat activitatea fără a ține cont de faptul că legea interzice acest lucru.

În acest context, oamenii legii au aplicat sancțiuni agenților economici care au organizat evenimentele. Astfel, din cele patru amenzi aplicate, trei au vizat nerespectarea numărului de persoane și una a fost aplicată pentru continuarea activității într-un club.

Valoarea totală a celor patru sancțiuni s-a ridicat la 4.500 de lei.

Tot în contextul nerespectării acestor prevederi legale de către organizatorii de evenimente, premierul Ludovic Orban a anunțat că va propune Comitetului Național pentru Situații de Urgență luarea măsurii de sistare a evenimentelor private sau de revenire la organizarea acestora cu un număr de cel mult 20 de persoane.