Amenzi aplicate în urma unor controale pe Valea Bârgăului

Echipe mixte de control, formate din polițiști, poliţişti locali, jandarmi, pompieri şi reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, au participat la o acțiune preventivă organizată pe Valea Bârgăului.

Astfel, au fost verificate 20 de societăţi comerciale şi au fost legitimate 54 de persoane. Au fost oprite în trafic, pentru control, 26 de autovehicule şi au fost efectuate mai multe testări cu aparatul etilotest. De asemenea, au fost controlate 5 persoane faţă de care au fost dispuse măsuri preventive (arest la domiciliu şi control judiciar), nefiind constatate încălcări ale obligaţiilor impuse”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Pentru neregulile constatate, echipele mixte de control au aplicat 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.285 lei.

Dintre acestea, trei au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Alte două sancţiuni au fost aplicate conform HG 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

De asemenea, trei sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 61/1991 privind pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și încă una pentru nerespectarea prevederilor Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor. Celelalte sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier şi de altă natură.