Amenzi de peste 10.000 de lei, aplicate de polițiști în urma unei acțiuni pe linie silvică

Polițiștii din Bistrița-Năsăud au aplicat amenzi de peste 10.000 de lei, după o acțiune organizată pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

”În data de 8 martie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice, cu sprijinul specialiștilor silvici din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, au acționat în vederea prevenirii și combaterii activităților ilegale din domeniul exploatării, circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. În urma activităților desfășurate, au fost constatate patru contravenții, în valoare de 11.450 lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.

Potrivit polițișilor, trei dintre sancțiuni au fost aplicate conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de 10.000 lei, fiind totodată confiscată cantitatea de 18,71 metri cubi material lemnos, în valoare de 7.087,34 lei.

O altă sancțiune a fost aplicată conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de 1.450 lei, fiind retras și un certificat de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii, au constatat două infracțiuni de tăiere fără drept de arbori, fiind demarate cercetări în vederea documentării faptelor.