Amenzi de peste 20.000 lei aplicate celor care nu respectă măsurile de protecţie individuală şi restricţiile de circulaţie

Forțele de ordine din Bistrița-Năsăud continuă acţiunile pentru prevenirea şi limitarea infectării cu noul coronavirus. În ultimele 24 de ore, jandarmii și polițiștii au efectuat verificări în zone în care există terase, dar și în magazine, mijloace de transport în comun, pieţe, gări, autogări şi alte zone aglomerate. În urma controalelor, oamenii legii au aplicat amenzi de circa 20.000 de lei.

Jandarmii bistrițeni au verificat modul de respectare a măsurilor de protecţie individuală în 172 de locaţii, fiind aplicate 43 de sancţiuni, dintre care 13 amenzi în valoare de 12.700 lei şi 30 de avertismente scrise. De asemenea, trei sancţiuni, în valoare de 6.000 lei, au fost aplicate unor operatori economici pentru menţinerea unor terase acoperite, contrar prevederilor legale în vigoare. Sancţiuni au fost aplicate și pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud precizează că, în noaptea de marți spre miercuri, au mai fost depistate și 5 persoane care nu au respectat restricţiile de liberă circulaţie valabile în intervalul orar 23.00-05.00. Astfel, au fost aplicate 5 sancţiuni: o amendă în valoare de 500 de lei, respectiv 4 avertismente scrise.

Totodată, în intervalul 23.00-05.00, poliţiştii din Bistriţa-Năsăud au organizat şi desfăşurat 8 acţiuni punctuale, fiind astfel legitimate peste 100 de persoane. Au fost depistate 30 de persoane care nu au respectat interdicţiile privind deplasarea/libera circulaţie, astfel fiind aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 7.000 de lei.

Forțele de ordine reamintesc că este permisă circulaţia persoanelor în intervalul orar 23:00 – 05:00 doar pentru anumite motive, sancţiunile prevăzute de lege fiind cuprinse între 500 şi 2.500 de lei.

Totodată, operatorii economici care nu respectă măsurile privind funcţionarea în condiţii de legalitate în această perioadă a teraselor pot fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 2.000 şi 10.000 de lei.

Acţiuni de acest gen se vor desfăşura în toate localităţile judeţului, până la încetarea măsurilor restrictive.