Amplă campanie medicală în comuna Căianu Mic. Aceasta vizează depistarea și prevenirea hepatitei de tip B și C

Primăria comunei Căianu Mic continuă campaniile medicale de testare a sănătății locuitorilor, printr-o nouă acțiune care vizează depistarea și prevenirea HEPATITEI de tip B și C.

”Organizarea acestei campanii se va realiza în baza unui protocol de colaborare ce va fi încheiat între Primăria Căianu Mic și Spitalul Județean de Urgență Bistrița, cu sprijin din partea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Astfel, în cadrul acestei campanii medicale, vor beneficia de testare gratuită cetățenii domiciliați în comuna Căianu Mic” anunță primarul comunei, Paul Știr.

Toate persoanele care doresc să participe la campania medicală de testări gratuite trebuie să se înscrie până la data de 1 aprilie 2019, la numerele de telefon  0263347000 sau 0721210955. Persoana de contact va fi Boca Rodica, asistent medical comunitar în cadrul Primăriei Căianu Mic.

Campania medicală se va desfășura la sediul Primăriei Căianu Mic la o dată care va fi stabilită după expirarea perioadei de înscriere.

La nivelul comunei Căianu Mic, de la începutul acestui an și până în prezent, a mai fost organizată o campanie medicală de testare a glicemiei și a tensiunii arteriale. Peste 150 de persoane au fost testate, majoritatea femei, fiind depistate 11 cazuri cu valori mari ale glicemiei la persoane nediagnosticate cu diabet și alte 4 cazuri cu valori mari ale tensiunii arteriale la persoane nediagnosticate cu hipertensiune arterială.

Primarul Paul Știr mai spune că astfel de campanii vor fi organizate și în viitor.