Anul acesta, elevii și preșcolarii din Bistrița-Năsăud vor primi la timp laptele, cornul și merele

Noul an școlar ce bate la ușă nu mai prinde Consiliul Județean Bistrița-Năsăud pe picior greșit. Dacă anul trecut, din motive birocratice, instituția nu a reușit să finalizeze la timp licitația pentru furnizarea de produse lactate, de panificație și fructe, elevii și preșcolarii beneficiind de ele abia din semestrul al doilea, anul acesta lucrurile s-au schimbat.

La ultima licitație, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a decis să încheie contracte pe o perioadă de doi ani, astfel că în anul școlar ce stă să înceapă nu vor mai exista probleme.

Astfel, cei aproximativ 33.000 de elevi și preșcolari din județul Bistrița-Năsăud vor beneficia de aceste produse încă din prima zi de școală. În zilele de luni, marţi şi miercuri, copiii vor primi lapte şi corn, iar joi şi vineri vor primi măr şi biscuiţi.

Potrivit Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, produsele de panificaţie vor fi furnizate de Societatea Achiziţie şi Dezvoltare SRL Ilfov. Laptele va fi distribuit de compania Dorna Lactate, în timp ce merele vor veni din livezile Pombis SA Bistriţa.

Cei mai mulți elevi care vor beneficia de acest program provin din zona Bistrița (13.620), urmată de Sîngeorz-Băi (5670), Năsăud (5512), Beclean (4937) și Teaca – Lechința (3130).