APIA: Fermierii care ard miriştile riscă reducerea subvenţiilor sau chiar excluderea de la plată

Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente este interzisă, iar fermierii care au solicitat plăţi directe în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin riscă sancţiuni care vizează reducerea sau chiar excluderea de la plată, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

„Interdicţia arderii miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente este o normă promovată prin măsuri legislative, care contribuie la stabilizarea sau reducerea concentraţiilor de gaze cu efect de seră şi este important ca fermierii să conştientizeze că arderea miriştilor, a resturilor vegetale rezultate după recoltarea culturilor de pe terenurile arabile are consecinţe negative asupra solului şi mediului înconjurător. Fermierii trebuie să devină conștienți că intensificarea producerii incendiilor miriștilor și resturilor vegetale pe terenul arabil crește riscul la eroziune a solului și în atmosferă se degajă CO2, conducând la amplificarea gazelor cu efect de seră„, precizează APIA într-un comunicat de presă.

Una dintre cerințele obligatorii pentru fermieri aferentă standardului pentru bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor GAEC 6 se referă
la interdicția arderii miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente.

Arderea mirștilor și a resturilor vegetale afectează sechestrarea carbonului în sol. Astfel, crește riscul la eroziune și în atmosferă se degajă CO2, conducând la amplificarea gazelor cu efect de seră”, mai arată APIA.

Pentru a întări măsurile de verificare a respectării GAEC 6 de către fermieri, APIA a încheiat un protocol de colaborare cu Garda Naţională de Mediu şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în baza căruia părţile se angajează să colaboreze pentru creşterea eficienţei acţiunilor de control privind respectarea de către fermierii care solicită sprijin financiar din fonduri europene şi naţionale a bunelor condiţii agricole şi de mediu, referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente, pentru protejarea mediului împotriva poluării şi prevenirea incendiilor.

Potrivit Protocolului de colaborare, reprezentanţii GNM/IGSU localizează incendiul prin intermediul unei aplicaţii informatice pusă la dispoziţie de către APIA, iar între reprezentanţii GNM/IGSU şi cei ai APIA având loc schimbul de informaţii referitoare la locul producerii arderilor (localitatea, localizarea aproximativă în teren, elemente de orientare în teren sau adresa), momentul în care s-a produs sau semnalat arderea (data şi ora), respectiv natura culturilor/miriştilor afectate şi/sau datele de identificare ale fermierului/fermierilor. Informaţiile sunt transmise prin e-mail, însoţite de marcarea zonei în care s-a produs arderea miriştilor şi a resturilor vegetale ori a vegetaţiei pajiştilor permanente (print-screen-ul din aplicaţia informatică). Reprezentanţii APIA întreprind vizite în teren, identifică şi comunică reprezentanţilor GNM/IGSU datele de contact ale fermierului/ fermierilor pe terenul căruia / cărora a avut loc arderea, efectuează verificări la faţa locului în scopul întocmirii raportului/rapoartelor de
control şi realizează fotografii relevante. Respectarea cerinței GAEC 6.2 se verifică la nivelul parcelei agricole a fermierilor care au depus cereri unice de plată, elementul de control reprezentândul existența unor indicii privind arderea miriștilor sau a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente”
, mai completează sursa citată.

Potrivit APIA, în situaţia în care nu sunt respectate normele privind ecocondiţionalitatea în orice moment în cursul anului calendaristic în cauză şi când respectiva neconformitate este rezultatul unei acţiuni sau omisiuni direct imputabile beneficiarului care a solicitat plăţi în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin privind schemele de plăţi directe sunt
aplicate sancţiuni administrative sub forma unor reduceri sau a unor excluderi din cuantumul total al plăţilor efectuate sau care urmează să fie efectuate beneficiarului”, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau a circumstanţelor excepţionale prevăzute de regulamentul menţionat (de la 5% până la 100%).

În anul de cerere 2020, totalul suprafeței de teren arabil și pajiști permanente arsă de către fermierii care au încălcat cerința obligatorie GAEC 6 este de 2031,03 ha. În lunile februarie, martie și aprilie s-au înregistrat cele mai mari suprafețe arse (februarie: 824,34 ha,
martie: 290,17 ha și aprilie: 561,99 ha).