Aproape 4.000 de indemnizații prevăzute de legile speciale, în Bistrița-Năsăud

O situație de la nivelul județului Bistrița-Năsăud privind numărul total al pensionarilor, precum și cuantumul mediu al pensiilor pe categorii a fost făcută publică de directorul executiv al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud, Andreea Deme, într-o ședință a Colegiului Prefectural.

Potrivit acesteia, circa 67.000 de pensionari are județul nostru, majoritatea fiind pensionari de stat, care au îndeplinit toate criteriile pentru a se pensiona.

În Bistrița-Năsăud există și pensionari agricultori, fiind vorba despre mai bine de 4.500 de persoane.

Conform prevederilor unor legi speciale (enumerate mai jos), Casa Judeţeană de Pensii Bistrita-Nasaud stabileste şi plăteşte indemnizaţiile prevăzute de acestea. La data de 31.12.2017 erau în plată un număr de 3.926 indemnizaţii prevăzute de legi speciale, după cum urmează:

O altă componentă a activităţii de stabiliri prestaţii este acordarea indemnizaţiilor prevăzute de Legea nr.341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987. Erau în plată, la 31.12.2017, un număr de 27 de  beneficiari.

De asemenea, Casa Judeţeană de pensii Bistrita-Nasaud stabileşte şi plăteşte pensii comunitare persoanelor cu domiciliul/rezidenţa în ţări ale Uniunii Europene şi care au desfăşurat activitate sau au fost asiguraţi în România.

Situaţia acordării drepturilor de pensie comunitară, de la integrarea României în Uniunea Europeană şi până în anul 2017: