Aproape 50 de gospodării izolate din comuna Târlișua vor avea energie din surse regenerabile

Aproape 50 de gospodării izolate din comuna Târlișua, care nu sunt racordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice, vor avea energie din surse regenerabile, a anunțat primarul comunei, Vlăduț Purja.

Comuna noastră este beneficiară a finanțării prin Granturi Norvegiene a unui proiect în valoare de 314.000 euro care reprezintă electrificarea (dotarea cu sursă de energie regenerabilă) a 47 de gospodarii izolate. Inițial, finanțarea era pentru 40 de gospodării, însă noi am depus o listă cu 47, întrucât nu știam dacă toate vor fi eligibile și vor îndeplini condițiile de selectare. Deoarece s-au făcut economii de pe alte măsuri, prin proiect au intrat la finanțare toate cele 47 de gospodării selectate”, a explicat primarul Vlăduț Purja.

La nivelul comunei Târlișua mai sunt identificate și alte gospodării care nu au electricitate, urmând ca administrația locală să depună și pentru acestea solicitări de finanțare prin programe care acordă fonduri pentru astfel de investiții.