Aproape 800 de schiori au reușit să testeze pârtia de schi ”Cocoș” în zilele în care a funcționat. Vezi cât a încasat Primăria Bistrița!

În cele trei zile în care pârtia de schi ”Cocoș” a funcționat, sute de schiori au avut șansa să o testeze și să profite de câteva ore de relaxare. Aproape 800 de cartele pentru utilizarea telescaunului au fost achiziționate de cei care au ales ca loc de distracție pârtia de schi.

Primăria Bistrița a încasat din vânzarea acestora circa 20.000 de lei, adică aproximativ 4.500 de euro.

”Vineri au fost vândute 341 de cartele, iar sâmbătă 442, deci un total de 783 de cartele. Suma încasată din vânzarea acestora a fost de 19.760 lei” a declarat pentru Ziar de Bistrița purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști.

Preţul unui abonament de o zi pentru adulţi a fost de 30 de lei, în vreme ce preţul unui abonament de o zi pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani şi persoanele peste 65 de ani era de 20 de lei, iar pentru copii preţul abonamentului a fost de 10 lei.

Reamintim că Pârtia „Cocoş” are o lungime de 1.300 m, transportul pe cablu este asigurat de telescaun cu patru locuri, iar capacitatea de transport este de 1.300 de persoane pe oră. Aceasta a fost deschisă în zilele de 26 și 27 ianuarie în intervalul 9:00 – 16:00, iar în ziua de 28 ianuarie între orele 9:00 și 12:00.

Deși inițial autoritățile doreau să o mențină deschisă pe tot parcursul zilei de duminică, 28 ianuarie, din cauza temperaturilor ridicate și a faptului că stratul de zăpadă s-a deteriorat, reprezentanții Primăriei Bistrița s-au văzut nevoiți să o închidă.