Aproape 90 de elevi au absentat de la prima probă a examenului de Evaluare Națională

Astăzi, 22 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (Limba și literatura română) – sesiunea 2021.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, din cei 2.031 de elevi înscriși la examen, prezenți au fost 1.943 candidați. Nu s-au prezentat la examen 88 de candidați, reprezentând un procent de 4,52%.

Niciun elev nu a fost eliminat pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în educație, pe site-ul subiecte edu.ro, la ora 15,00.

Următoarea probă scrisă (Matematică) va avea loc joi, 24 iunie, iar ultima probă (Limba și literatura maternă) va fi susținută vineri, 25 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, pînă la ora 14:00 (în centrele de examen).

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale, Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.