Aproximativ 3.000 de locuri de parcare din municipiul Bistriţa vor dispărea. În ce zone din oraș ar putea fi amenajate altele

FOTO: arhivă

Municipiul Bistrița va pierde aproximativ 3.000 de locuri de parcare în urma implementării unor proiecte finanțate din fonduri europene, a anunțat primarul Ioan Turc. În aceste condiții, amenajarea unor noi locuri de parcare este o prioritate a actualei administrații, care a identificat deja câteva soluții.

Reamintesc bistrițenilor că, prin implementarea celor trei proiecte, unul în derulare – mă refer la realizarea pistelor pentru ciclişti, a Liniei verzi şi a axei Gării – Decebal – Andrei Mureşanu – Năsăudului, va fi eliminat un mare număr de locuri de parcare. Discutăm despre 2.500 – 3.000 de locuri de parcare. Sigur că nu toate aceste locuri de parcare sunt perimetrate şi se percep taxe, dar, pe aliniamentul drumurilor, la bordură, astăzi se poate parca și oamenii parchează. Încercăm să identificăm cât se poate de repede soluţii”, a declarat primarul Ioan Turc într-o conferință de presă.

Sursa citată a completat că administrația locală a identificat deja câteva soluții.

”Cel mai probabil, prima parcare va fi ridicată pe strada Crinilor, parcare supraetajată. De asemenea, în momentul de faţă se lucrează la amenajarea unei parcări la sol, de dimensiuni mai modeste, pe strada Trandafirilor. În Independenţei Nord vom lăsa doar trei tronsoane cu mese, pentru că este absolut suficient. Restul vor fi ridicate și acolo vom oferi locuri de parcare într-un număr destul de generos. De asemenea, pe strada Năsăudului, acolo unde s-a realizat un studiul de fezabilitate pe amplasamentul respectiv pentru o parcare supraterană etajată, dar, ţinând cont de faptul că discutăm de circa 28 mii euro costul unui loc de parcare, nu ne permitem să realizăm acea investiţie. Vom face o parcare pe strada Năsăudului o parcare, dar pe o soluţie tehnică care să presupună un cost pe care să ni-l putem permite”, a explicat primarul.

Totodată, Ioan Turc a completat că o altă soluție este aceea de a amenaja o parcare generoasă în locul fostului cinematograf ”23 August” de pe Bulevardul Republicii.

Intenționăm să realizăm o nouă parcare nerezidențială pe amplasamentul fostului cinematograf ”23 August” și a actualei parcări de pe strada Lupeni. Intenția este să o prindem într-un proiect de mobilitate urbană, de reabilitare a unei părți importante a Centrului Istoric – Piața Centrală – Pietonalul Liviu Rebreanu. Am avut discuții cu domnul director Boloș – (n.r. – Marcel Boloș – directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest) și am avut discuții și cu colegii dânsului și sperăm ca, în urma discuțiilor pe care domnul Boloș le va avea cu Comisia Europeană, acest tip de investiții – realizarea de parcări nerezidențiale – să fie eligibile”, a mai declarat primarul Ioan Turc.