Aqualand-ul din Năsăud, tot mai aproape de realitate. Proiectul a fost aprobat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

O investiției majoră pentru năsăudeni și nu numai pregătește Primăria orașului Năsăud, iar proiectul este tot mai aproape de a fi realizat. Este vorba despre amenajarea unui aqualand în orașul Năsăud, care se va întinde pe 2,4 hectare și va costa 6 milioane de euro.

Proiectul intitulat ”Complex Sportiv Multifuncțional și de Agrement în orașul Năsăud” face noi pași, după ce anul trecut a primit avizul Consiliului tehnico-economic al Companiei Naționale de Investiții, instituție prin intermediul căreia se va derula investiția.

Recent, documentația a primit și avizul Consiliului tehnico-economic al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Pasul următor, după ce documentația a primit avizul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, este reprezentat de lansarea procedurii de licitație publică în vederea proiectării și execuției obiectivului de investiții, care va fi făcută de Compania Națională de Investiții.

Practic, complexul care se va realiza în zona cunoscută sub denumirea de ”Balta Liceului Silvic” va fi compus dintr-un bazin de înot acoperit, piscină pentru adulți, piscină pentru copii, o plajă cu 300 de locuri, gradene, terenuri de tenis, volei, baschet, minifotbal și handbal, spații comerciale pentru alimentație publică, vestiare, cabinet medical, alei pietonale și o parcare cu 150 de locuri.

 

Primarul orașului Năsăud, Mircea Romocea, afirma anul trecut că are mari speranțe că până la finele mandatului său, complexul va fi finalizat și dat în folosință.