Asociația ”Produs în Bistrița-Năsăud”: Sărbătorim iubirea cu produse locale

În ziua de 14 februarie, se comemorează doi martiri cu numele Valentin – preotul din Roma, considerat patronul protector al îndrăgostiţilor, cel care, conform legendei, a cununat un păgân cu o creştină, fapt pentru care a fost învinuit de încălcarea poruncilor împăratului roman Claudius II (268-270), condamnat la moarte şi executat pe 14 februarie 209 şi episcopul din Terni, care a avut aceeaşi soartă cinci ani mai târziu pentru creştinarea filosofului Cratone şi a trei dintre ucenicii săi atenieni.

În Evul Mediu se credea că, în această zi, păsările, simţind apropierea primăverii, începeau să-şi facă cuiburile, fapt pentru care s-a considerat că sărbătoarea Sfântului (Sfinţilor) Valentin este începutul redeşteptării anuale la viaţa nouă, deci a iubirii dătătoare de viaţă – prilej de tradiţii foarte răspândite în ţările anglo-saxone. Sărbătoarea cu mare „priză” a fost adoptată şi în România, după Revoluţie.

În acest context, Asociaţia „Produs în Bistriţa-Năsăud” a simţit să readucă la viaţă cetatea şi, cu respectarea tuturor regulilor impuse în situaţia actuală, deschide seria Întâlnirilor cu breslele moderne – meşteşugăreşti şi alimentare – din acest an, cu ediţia specială „Artizanii iubirii”.

Într-un decor mai degrabă hibernal, căsuţele amplasate pe Pietonal, în zona din vecinătatea Pieţei Centrale şi în Piaţa Centrală, lângă Biserica Evanghelică se animă, din nou, cu produse locale şi creaţii manuale, tradiţionale sau de inspiraţie tradiţională, cu tuşe moderne sau inspirate din mediul ce ne înconjoară.

Este un prilej pentru toţi cei ce sărbătoresc iubirea de a o face cu produse locale, iar pentru noi toţi de a trăi bucuria reîntâlnirii cu producătorii, meşteşugarii şi artizanii locali, de a simţi emoţiile şi mesajele pe care le transmit creaţiile lor şi de a susţine economia locală.

Asociația ”Produs în Bistrița-Năsăud”