Au fost finalizate lucrările de amenajare pentru Bike Park-ul din Complexul Sportiv Wonderland, Unirea! Ce tarife se aplică din 13 august!

Sunt amenajate două trasee de coborâre cu grade diferite de dificultate în zona pârtiei de schi:

  • Traseu family – distanţă 2.800 m, grad de dificultate uşor/mediu
  • Traseu downhill pentru concurs de ciclism coborâre – distanţă 1.700 m, grad de dificultate ridicat: săritori, strat de pietre „rockgarden”, off-camber.

Pe viitor se deschid noi trasee!

Cele două trasee fac parte dintr-un proiect de amploare, iar în anii următori se vor amenaja și alte trasee de biciclete de tip county olimpic, cross county maraton, enduro şi un pumptrack natural. Aceste trasee vor permite organizarea unor etape ale concursurilor naţionale şi internaţionale de gen.

Traseele sunt deschise din 13 august!

Începând cu 13 august 2021, de la ora 15.00, toți cei interesați sunt invitați să vină cu bicicletele și să se bucure de mișcare în aer liber.

Tot din 13 august 2021 se redeschide şi parcul de aventură aflat imediata apropiere a celor două trasee de coborâre.

Participanţii la activităţile de agrement pot urca cu telescaunul, care este prevăzut cu suporţi pentru transportul bicicletelor.

Orar funcționare:

  • vineri 13.08.2021 (ziua deschiderii) – 15:00 – 20:00
  • sâmbătă – duminică 14-15.08.2021- 10:00 – 20:00
  • vineri – sâmbătă – duminică – 10:00 – 20:00

Tarifele pentru transportul cu telescaunul sunt următoarele:

  • tur complet cu telescaunul (urcare și coborâre) – 15 lei / persoană și 10 lei pentru copii, elevi, studenți
  • urcare cu telescaunul, transport bicicletă, coborâre pe bicicletă – 15 lei / persoană / urcare și 10 lei pentru copii, elevi, studenți
  • 5 urcări cu telescaunul, transport bicicletă, coborâre pe bicicletă – 50 lei / persoană și 40 lei pentru copii, elevi, studenți
  • abonament pentru o zi – număr nelimitat de urcări cu telescaunul, transport bicicletă, coborâre pe bicicletă, acces 2 ore în Aventura Park – 70 lei / persoană și 50 lei pentru copii, elevi, studenți
  • acces Aventura Park – 30 lei / persoană / 2 ore și 20 lei pentru copii, elevi, studenți.