Au fost repartizate locuințele ANL persoanelor care au îndeplinit criteriile. Ei sunt noii chiriași!

Primăria municipiului Bistrița a repartizat locuințele ANL celor care au depus dosarele și au îndeplinit criteriile de acces la o astfel de locuință. Urmează acum să fie aprobată și lista de priorități, care cuprinde 123 de persoane, care figurează cu minim 53 de puncte, iar după ce lista va fi aprobată în ședința ordinară din data de 24 mai, viitorii chiriași vor intra și în posesia cheilor noilor locuințe.

Am mai făcut încă un pas în sprijinirea tinerilor sau familiilor de tineri, am repartizat locuințele ANL pentru cei care și-au depus dosarul și au îndeplinit cerințele prevăzute de lege. Repartizarea locuințelor s-a făcut printr-o hotărare a Consiliului Local al municipiului Bistrița în baza listei de priorități aprobată. Consiliul Local va aproba această listă în ședința din 24.05.2018, urmând ca beneficiarii să primească ulterior și cheile noilor locuințe” a declarat viceprimarul Cristian Niculae.

De asemenea, recent, la nivelul municipiului Bistrița a fost lansat un proiect intitult ”Bistrița ta, casa ta”, prin care administrația locală intenționează ca în viitor să ofere circa 700 de loturi de teren tinerilor care vor dori să își construiască propriile case.