Au fost semnate contractele de finanțare pentru șapte obiective de investiții ale Primăriei Bistrița

Marți, la sediul Ministerului Dezvoltării, în prezența primarului Bistriței, Ioan Turc, au fost semnate contractele de finanțare pentru alte șapte obiective de investiții ce vor fi derulate de municipalitate prin componenta Valul Renovării a Planului Național de Redresare și Reziliență. 

Potrivit primarul Ioan Turc este vorba despre proiectele care prevăd:

  • Creșterea eficienței energetice a clădirii Grădiniței cu program normal nr. 16, strada Cerbului, nr. 27, în valoare de 1.218.701 lei cu TVA;
  • Creșterea eficienței energetice a clădirilor Liceului Tehnologic Agricol, strada Tărpiului, nr. 21, în valoare de 14.809.056 lei cu TVA;
  • Creșterea eficienței energetice a Grădiniței nr. 7, strada C.R. Vivu, nr. 35, în valoare de 1.080.803 lei cu TVA;
  • Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe – Bistrița 18 – (strada Mesteacănului, nr. 2; Intrarea Zorelelor, nr. 2; strada Arțarilor, nr. 26, bloc O2, scările A, B, C; Piața Centrală, nr. 34-36; strada Vasile Alecsandri, nr. 17; strada Colibiței, nr. 2, scările A, B, nr. 14, nr. 28). Valoare totală – 21.958.890 lei cu TVA;
  • Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe – Bistrița 18.1 – (strada Arțarilor, nr. 22, bloc M2). Valoare totală – 4.015.082 lei cu TVA;
  • Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe – Bistrița 19 – (strada Tudor Vladimirescu, nr. 27, cu strada Ștefan cel Mare, nr. 8; strada Pescarilor nr. 3, bl. 3, sc. A; strada Colibiței nr. 12). Valoare totală – 7.842.370 lei cu TVA;
  • Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe – Bistrița 19.1 – (strada Colibiței, nr 30, cu strada Mesteacănului, nr. 11). Valoare totală – 1.749.788 lei cu TVA.