Aurelia Dan – mesaj către angajații din școlile cu rată de vaccinare sub 60%: ”Să le explicați dumneavoastră părinților de ce împiedicați accesul copiilor la educaţie”

Nemulțumiți că o parte dintre elevi au fost nevoiți să reia cursurile în sistem online, mai mulți părinți au cerut explicații Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud. Deși a răspuns acestor nemulțumiri, șefa instituției, Aurelia Dan, este de părere că angajații care refuză vaccinarea sunt cei care ar trebui să ofere explicații părinților.

Am răspuns tuturor nemulţumirilor părinţilor, mai ales în unităţile de învăţământ unde rata de vaccinare era sub 60%. Ne-am asumat noi, la nivelul inspectoratui, aceste discuţii neplăcute, pentru că părinţii, pe bună dreptate, revoltaţi, au venit la noi să ne ceară explicații de ce o anumită unitate nu poate funcţiona, de ce personalul de acolo nu se vaccinează? Am răspuns, ne-am asumat cu ceea ce am avut la îndemână în acel moment, dar vă asigur că de săptămâna viitoare, dacă mai vin la noi, îi trimitem la dumneavoastră să le explicaţi şi dumneavoastră, şi colegii profesori, şi personalul nedidactic şi auxiliar de ce împiedică accesul la educaţie al copiilor lor, de ce dreptul la educaţie nu poate fi garantat şi de ce libertatea personală între a alege dacă vrem sau nu să ne vaccinăm este mai presus de acest drept la educaţie al miilor și zecilor de mii de beneficiari care încă la nivel național nu au acces la el. Serviciile educaţionale sunt servicii publice, cei care lucrăm şi prestăm serviciu public ne asumăm aceste riscuri. Pentru cei care au ală opțiune, să știți că sunt și alte opțiuni legate de desfăşurarea activităţii în perioada următoare”, a spus Aurelia Dan într-o ședință cu directorii unităților de învățământ din județ.

De asemenea, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud a făcut și o recomandare profesorilor care participă la cursuri în sistem online – aceea de a desfășura aceste cursuri din incinta școlii și nu de acasă.

Dacă activitatea didactică se va desfăşura în continuare în sistem online, noi nu avem niciun impediment legal să le cerem să își facă orele de la şcoală. Am dat o astfel de recomandare și la începutul lunii septembrie. (…) Am argumentat decizia și o reiau. În primul rând, potrivit metodologiei în vigoare, care reglementează desfăşurarea activităţilor prin intermediul tehnologiei, unitatea de învăţământ trebuie să asigure mijloacele necesare desfăşurării procesului educaţional în online – mijloace, resurse, inclusiv instruiri cu cadre didactice. Nu părintele trebuie să înveţe să folosească o aplicaţie, nu profesorul trebuie să îşi utilizeze propria rețea de internet și propriile dispozitive, şcoala este obligată să asigure aceste resurse. Al doilea motiv este că activitatea colegilor noştri este mai uşor de monitorizat. Când monitorizăm absenţele sau frecvenţa elevilor, facem exact acelaşi lucru. Dacă sunt prezenţi în sala de clasă, îi felicităm, dacă nu, întrebîm imediat oare de ce lipsește. Facem acelaşi lucru și la nivelul activităţii cadrelor didactice. Îi monitorizăm dacă fac ora, nu desfăşurăm activităţi de asistenţă la oră. Este o diferență între cele două aspecte. Dacă dumneavoastră ca directori puteţi să semnaţi liniştiţi statul de plată al unui profesor pe care nu-l vedeţi două săptămâni, pentru că a prestat de la domiciliu, fără să ştiţi ce activităţi a desfăşurat cu elevii, este strict responsabilitatea dumneavoastră. Însă noi vom verifica din când în când acest aspect”, a mai precizat Aurelia Dan.